Bine ai venit!

Alege orasul

Despre greutate si kilocalorii

2015-10-20

Despre greutate si kilocalorii

De ce unii pot manca tot ce doresc si mai ales, cat doresc, fara sa se ingrase?

Dar cum se face atunci ca exista persoane care mananca, cu adevarat, putin si desi socotesc fiecare kcalorie ingerata continua sa puna kilograme ”din orice”?

Lamurim astazi aceasta problema, ducand discutia dincolo de predispozitia catre kilograme in plus si “arderi rapide vs. lente” deoarece acum 20 de ani, epidemiologii de la Harvard, pornind de la feedback-urile unor cercetatori in nutritie despre importanta glucidelor(zaharului) in alimentatie, realizau cel mai lung studiu controlat despre relatia dintre grasimi si greutate corporala, iar concluzia lor a fost aceea ca nu grasimile ingrasa, ci zaharul!

Atentie! Deci nu grasimile, cu multele lor kilocalorii(1 g grasime = 9kcal, pe cand 1g glucide = 4kcal, 1 g proteine = 4kcal), ci zaharul! Studiul arata clar ca un regim sarac in grasimi si kilocalorii va duce la pierderea unui anumit numar de kilograme pe parcursul a catorva luni, kilograme pe care majoritatea le vor castiga inainte de un an!!

Prin urmare, medicina bazata pe dovezi dispune de aproape 20 de ani de rezultate valide care atesta importanta glucidelor in aparitia bolilor metabolice, cum ar fi supraponderea, obezitatea si diabetul zaharat.

Asa a aparut conceptul de incarcatura glicemica, cel care subliniaza nevoia de a investi nutritional atat in  calitatea  alimentelor ingerate, a glucidelor lente, dar si in cantitatea acestora.

Cand vrei sa mananci sanatos pentru a fi si a ramane sanatos, ai nevoie sa retii un singur lucru: avem in corp o “bucatareasa” se numeste insulina, hormon secretat de pancreas, care reprezinta principalul motiv pentru care ne ingrasam!

Caci insulina va transforma fiecare kcalorie ramasa nefolosita din mancarea noastra cea de toate zilele, in grasime adipoasa de rezerva, o grasime speciala, stocata in adipocitele (celule grase) din centura ta abdominala, pe scurt burta sau “camara” ta.

Insulina face acest lucru nu pentru a ne complica noua viata, ci pentru a ne proteja arterele si creierul de excesul de zahar din sange, fenomen prezent dupa fiecare masa, gustare sau rontaiala bogata in glucide rapide: produse de patiserie, bauturi carbo-gazoase, mancare fast-food sau biscuiti, napolitane, ciocolata etc.

Ce ne ramane de facut pentru a fi sanatosi? Sa mancam!

Da, sa mancam, dar inteligent: alimente cu continut mare de fitonutrienti si antioxidanti, sa investim in Calitatea si Diversitatea alimentelor pe care le cumparam pentru a deveni frumosi, nu “ruginiti” la interior, in aceeasi maniera in care alegandu-ne hainele potrivite si ingrijindu-ne corpul, ne dorim sa facem o impresie de durata asupra semenilor nostri.

In conditiile in care alimentaria noastra a devenit din ce in ce mai bogata in zaharuri rapide: dulciuri, sucuri, paine alba, foitaje, biscuiti, batoane de ciocolata ar fi de indicat sa preferam in locul acestora glucidele lente din paine integrala, paste si orez integral, cartofi noi, din cereale integrale cum ar fi: meiul, hrisca, alacul, kamutul etc., din leguminoase: fasole, linte, mazare, naut, din legume verzi sau uscate, seminte si nuci sau fructe de sezon.

Sa gandim verde si sa aducem in farfurie la cele trei mese ale noastre legume proaspete, alaturi de cele gatite si  glucide lente, sa preferam gustarile pe baza de fructe de sezon, deserturilor dulci, sa investim in alimente de calitate si educarea gustului, care sa ne aduca alaturi de sanatate si energie, buna-dispozitie, imunitate optima si stare de bine.

Sa traiti frumos si sanatos!

Dr. Anamaria Iulian